Proconsul, concert aniversar la Bruxelles

02.10.2012

Pentru prima dată în Belgia, formația româncească pop-rock Proconsul va urca pe scena Bozar în Bruxelles, pe 19 octombrie, la un concert special organizat de asociatia RoArt asbl.

proconsulCu această ocazie, Proconsul va lansa la nivel international și ultimul sau album „Best of Proconsul”.

Acest eveniment face parte din turneul aniversar al trupei a 13 ani de existenta pe piața muzicală, timp în care au scos nu mai putin de 9 albume și au avut sute de concerte, aparitii tv si premii internationale.

Publicul va avea privilegiul de a asculta cele mai bune cântece ale trupei și de a se bucura de momente magice alturi de membrii formatiei: Bodo Bogdan Marin-voce, Dragos Dinca-chitarist si backing vocal, Robert Anghelescu- clape și backing vocal, Lyuba Gordievski – clape, Valentin Petricenco – tobe și Robert Ursache-bass. In cadrul aceluiasi turneu, artiștii vor mai concerta pe 13 octombrie la Londra și pe 18 octombrie la Luxemburg.

Cei de la Proconsul s-au făcut remarcați cu melodia „Cerul", aceasta devenind amprenta muzicală a formației, cu care au reușit să cucerească și trofeul Cerbul de aur, fiind prima trupă românească ce a luat acest premiu.

De-a lungul timpului, ei au reusit să câștige distincții ca "Cel mai bun grup al anului", "Cea mai bună piesă a anului", "Cea mai bună voce masculină a anului", "Cel mai bun basist".(sursa:libertatea)

Bodo: "Mădălina a fost uitată de radiouri şi casele de producţie"

15.07.2010

Primele indicii în urma cercetărilor efectuate de anchetatori în cazul decesului Mădălinei Manole arată faptul că artista "a ingerat în mod voluntar o substanță toxică", lângă corpul Mădălinei Manole fiind găsit un recipient cu insecticid și un pahar. Solistul trupei Proconsul, Bogdan Marin, alias Bodo, are numai amintiri frumoase despre Mădălina Manole și crede că principalul motiv al tragediei este faptul că artista a fost uitată de radiouri și casele de producție.

"Era o artistă cu foarte mult bun simț, fără fițe, care se intelegea foarte bine cu ceilalți colegi din breaslă. Încă nu îmi vine să cred că s-a întâmplat asta. Îmi pare tare rău! Cred că motivul principal pentru care s-a întamplat nenorocirea asta este că radiourile și casele de producție din România nu au mai bagat-o în seama în ultimii ani, iar ea își dorea foarte mult să revină în muzică", a declarat artistul pentru emulte.ro (sursa:libertatea)

Bodo, de la Proconsul: "Soţia îmi spune că sunt cel mai bun!"

19.03.2010

Bodo a declarat recent pentru jurnalul.ro că nu a făcut greșeli fatale de-a lungul vieții, motiv pentru care nu s-a abătut de la destinul său.

bodo si loredanaBogdan Marin, alias Bodo, consideră că e imposibil ca până la 42 de ani să nu fi tecut prin tot felul de experiențe, plăcute sau nu, dar este important că nu a făcut greșeli care să-l abată de la destinul său de artist:

"E imposibil ca, până la vârsta de 42 de ani, să nu treci prin toate etapele. Acum mai mult decât oricând mă simt "mai pingelit" și datorită experiențelor trecute, responsabilităților pe care le am și, nu în ultimul rând, așteptările pe care le au familia, prietenii și fanii mei de la mine. Bineînțeles că Dumnezeu m-a ajutat să nu fac greșeli fatale și să nu mă abat de la ce mi-a fost scris."

Și pentru că vedetele au apărut în showbizul românesc precum ciupercile după ploaie, Bodo crede că a fi vedetă în România înseamnă "să dai autografe pe la spitale, pe gipsuri, pe rețete, la supermarket-uri, în piață, iar la concerte - pe carnete de student, pe mâini..."

Întrebat dacă mai are inspirație pentru versurile cântecelor slae, Bodo a răspuns că  în acest proces al creației este importantă și părerea soției sale despre munca lui, iar această consideră că este cel mai bun: "soția mea îmi spune că sunt cel mai bun." (sursa:cancan)

L-a luat sotia din cazinou!

22.02.2010

Cu toate ca are o mana complet imobilizata, artistul refuza sa se comporte ca un invalid. Chiar daca uneori ii este greu, acesta isi vede, asa cum poate, de viata, lasand grijile in seama Loredanei.

bodo bodo

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Solistul de la Proconsul nu renunta la micile placeri ale vietii nici daca starea de sanatate nu i-o permite, uneori. Plictisit, probabil, sa stea in repaus dupa cazatura in urma careia s-a ales cu mana in ghips, Bodo a decis sa nu rateze si weekendul asta. Asa ca a inceput distractia inca de vineri seara, cand a mers de unul singur la cazinou.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca jocurile reprezinta un hobby pentru artist. Si asta s-a vazut. Desi ghipsul a fost o adevarata pacoste, Bodo nu a iesit din cazinou mai devreme de ora doua noaptea, cand sotia lui a venit sa-l recupereze. Vizibil obosit, s-a urcat cu greu pe locul din dreapta al masinii. (sursa:cancan)

Bodo si-a fracturat umarul drept

12.02.2010

Bogdan Marin, alias Bodo de la Proconsul, s-a ales cu o fractura dupa ce a alunecat pe scarile casei sale si s-a sprijinit, in cadere, fix in cot.

bodo loredana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Curat ghinion! Liderul trupei Proconsul a ajuns la Urgenta, miercuri seara, dupa ce si-a fracturat umarul drept intr-un accident care s-a produs pe treptele vilei sale situate in zona 1 Mai. Desi zapada din curte fusese curatata, acesta si-a pierdut echilibrul, alunecand pe scarile care erau acoperite de o pojghita de gheata. Insotit de sotia sa, Loredana, cantaretul s-a dus glont la spital, la camera de garda, unde, dupa un consult riguros, medicii l-au anuntat ca si-a fracturat un os din zona umarului.

In drum lor spre casa, Bodo si Loredana s-au oprit la o farmacie de unde au cumparat calmante si antiinflamatoare, dar si "Iarba dracului", un medicament care le-a fost recomandat de farmacist. "Nici acum nu inteleg cum s-a intamplat. Cred ca eram prea relaxat si m-a luat pe nepregatite. Nu am facut cinci pasi de la usa si am simtit cum imi zboara picioarele in spate. Am crezut ca aterizez in nas si, de frica, in cadere m-am sprijinit in cot. Asa s-a produs fractura de la umar. Trei saptamani o sa port o orteza, iar dupa ce o sa o scot o sa incep fizioterapia. Am avut noroc ca nu a fost mai grav", ne-a marturisit Bodo. (sursa:cancan)

Proconsul, 30.000 € de Anul Nou

04.01.2010

Chiar dacă a lovit criza în biata noastră țărișoară, Revelionul a umplut portofelele multor artiști. Firesc, asta s-a întâmplat cu multe sacrificii, “cântăcioșii” alergând din locație în locație pentru a susține miniconcerte și a-și încasa onorariile...

Cea mai obositoare seară a avut-o Proconsul, o trupă serioasă, care și-a onorat cu promptitudine cele cinci angajamente concertistice. Având un onorariu rezonabil, în comparație cu “prețul” altor trupe, Bodo & Co. au muncit toată noaptea pentru 30.000 de euro (ei au susținut două concerte în aer liber, la Ploiești și Lehliu-Gară, și trei spectacole private, toate în București).

proconsul

Andreea Bănică a adunat 24.000 de euro, în șapte concerte.Pe a treia treaptă a podiumului a urcat Voltaj, care a luat pe un singur spectacol (în Piața Revoluției, din București) 18.000 euro. Trupa e urmată de Mihai Trăistariu, care a câștigat 16.000 de euro pentru un show în Norvegia.

Ei au făcut cei mai multi bani într-o singură noapte:

1. Proconsul - 30.000 €
2. Andreea Bănică - 24.000 €
3. Voltaj - 18.000 €
4. Mihai Trăistariu - 16.000 €
5. Puya - 15.000 €
6. Anamaria Ferentz - 11.000 € (sursa:libertatea)

Bodo face pipi in vazul lumii

07.10.2009

Multi uita ca viata de vedeta implica multe sacrificii si ca odata ajuns in showbiz trebuie sa lasi acasa comportamentul mai putin slefuit pe care l-a capatat de-a lungul anilor.

Un alt gentleman uita ca este urmarit la fiecare pas si face in public un gest ce lasa gust amar celor care il admira si respecta pe acest domn.

bodoBodo, solistul trupei Proconsul, intra in atentia presei cu o fapta rusinoasa facuta in public, mai ales cand se pune problema sa fie vorba de o persoana publica.

Iesit la o plimbare relaxanta la padure cu prietenii, cantaretul nu poate sa-si stapaneasca nevoia omeneasca de a urina si, in vazul prietenilor, face pipi exact langa masina cu care mergea.

Se pare ca Bodo si sotia lui nu sunt deloc interesati de ce zice lumea din jur, dat fiind faptul ca si Loredana face plaja topless fara niciun pic de jena. (sursa:showbiz)

Proconsul lanseaza "Sens Unic"

24.09.2009

Trupa Proconsul este aproape de finalizarea unui nou album, ce va iesi pe piata sub numele `Sens Unic` in aproximativ o luna.
Materialul va include 10 sau 11 piese, dintre care admiratorii trupei au avut ocazia sa asculte deja doua.

proconsulEste vorba despre `Inger de lumina` - care a putut fi descarcata gratuit anul trecut de pe site-ul formatiei si de un alt single ceva mai recent - `Sunt al tau` - care a fost dat spre ascultare in iulie 2009.

Albumul `Sens Unic` va include, de asemenea, o melodie inregistrata de Proconsul in colaborare cu Marcel Pavel si posibil o colaborare cu Dida Dragan.

Iesirea pe piata a CD-ului va fi insotita de un concert de lansare, despre care vor fi oferite mai multe detalii in viitorul apropiat.

Despre single-ul `Sunt al tau`, pe care il puteti asculta mai jos, Bodo a declarat ca nu ii este dedicat sotiei sale Loredana, ci `bunului Dumnezeu` (sursa:muzicabuna)

Andra, Bodo si A.G.Weinberger canta alaturi de Stefan Banica

31.08.2009

Cea de-a treia zi Tuborg Green Fest, dedicata pop-rock-ului romanesc, se va incheia cu un spectacol deosebit pe care Stefan Banica il va pregati special pentru publicul festivalului alaturi de cateva dintre cele mai apreciate nume ale live-ului autohton: Andra, Bodo si A.G. Weinberger. Alaturi de Stefan Banica & Friends, pe afisul Tuborg Green Fest sunt prezenti artisti de renume international precum: Chicane, Guano Apes, The Crystal Method, The Herbaliser si Zdob si Zdub, pe acceasi scena urmand a urca si trupe romanesti: Suie Paparude, Sensor, AB4, Vita de Vie, Mandinga si Publik. Tuborg Green Fest se va desfasura in perioada 4, 5, 6 septembrie, in Parcul Izvor din Bucuresti, accesul publicului fiind gratuit. andra

Spectacolul care va incheia editia Tuborg Green Fest de anul acesta va fi unul special, Stefan Banica pregatind in cadrul recitalului sau o serie de duete alaturi de cativa dintre cele mai buni prieteni de pe scena muzicala romaneasca, prima sa invitata fiind Andra. Dupa ce s-a lansat oficial la varsta de 14 ani cu un album care a purtat chiar numele ei, Andra s-a afirmat rapid, vocea si stilul ei inconfundabil asigurandu-i succesul pe scena autohtona. Dupa sase albume dintre care unul "Best of", unul de colinde si inca unul de muzica folclorica, Andra si-a castigat un important statut, fiind astazi una dintre cele mai apreciate interprete din Romania.

proconsulCel de-al doilea invitat in seara dedicata pop-rock-ului romanesc de calitate va fi Bodo, solistul trupei Proconsul, care a devenit cunoscut publicului larg odata cu lansarea piesei "De la rusi...". Dupa alte piese de succes, in 2001 Proconsul a devenit prima trupa din Romania care a castigat trofeul Cerbul de Aur, Bodo fiind considerat, inca de la acea vreme, unul dintre cei mai buni solisti romani.

Cel care incheie lista oaspetilor lui Stefan Banica va fi nimeni altul decat A.G. Weinberger, cunoscut drept "punctul de pornire" al Blues-ului in Romania. Considerat "un chitarist excelent si foarte charismatic", A.G. Weinberger este recunoscut ca unul dintre cei mai buni muzicieni romani fiind renumit si pe plan international in special pentru colaborarea cu celebrul B.B.King.

Actor, cantaret, compozitor, textier, regizor, vedeta de televiziune, Stefan Banica este unul dintre cei mai complecsi si apreciati artisti din Romania, reusind de-a lungul carierei sale de peste doua decenii sa-si treaca in CV numeroase premii, 11 albume de autor vandute in peste 500.000 de exemplare, roluri in teatru, filme si seriale de succes si peste o mie de concerte in intreaga tara! Stefan Banica a sustinut peste 30 concerte sold-out la Sala Palatului din Bucuresti, in decembrie 2008 inregistrand un adevarat record pentru Romania cu 7 concerte consecutive sold-out cu peste 30.000 de oameni care au achizitionat bilete! Toamna aceasta fanii sai vor avea inca un motiv de bucurie, artistul fiind prezent si pe scena Tuborg Green Fest, pe 6 septembrie, intr-un concert inedit, conceput special pentru acest eveniment! (sursa:muzicabuna)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]